Alexandru Xenopol

(1847 – 1920)

Date biografice:

• născut la 23 martie 1847 la Iaşi;
• studii primare – Şcoala Trei Ierarhi din Iaşi;
• studii liceale: Institutul Academic din Iaşi;
• studii universitare – 1867 – 1871 – Facultatea de Drept, Universitatea din Berlin, Germania (cu această ocazie audiază şi cursurile de istorie şi filosofie);
• doctoratul – în Drept – Universitatea din Berlin, Germania; în Filosofie – Universitatea Giessn, Germania;
• 1871 – participă la Serbările de la Putna. Cu acest prilej o comisie formată din Titu Maiorescu şi Vasile Pogor l-a ales să rostească discursul cu prilejul aniversării a 400 de ani de la sfinţirea acestei mănăstiri;
• 1871 – numit procuror la Iaşi;
• 1872 – numit prim procuror la Iaşi şi avocat;
• 1883 – 1920 – profesor titular la Catedra de Istorie Naţională şi suplinitor la Catedra de Istorie Universală de la Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi;
• 1889 – membru corespondent al Academiei Române;
• 1893 – membru titular al Academiei Române;
• 1903 – 1905; 1910 – 1911; 1914 – 1919 – preşedintele secţiei de istorie a Academiei Române;
• membru al Societăţii Junimea din Iaşi;
• Rector al Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi, 1898 – 1901;
• membru al Academiei de Ştiinţe morale şi politice din Paris (corespondent din 1901, titular din 1910);
• membru al Societăţii de Arheologie din Bruxelles – Belgia;
• membru al Societăţii Academice Române din Cernăuţi;
• membru al Institutului Internaţional de Sociologie;
• colaborator al revistei Convorbiri Literare;
• a decedat la 27 februarie 1920, la Bucureşti.

Principalele lucrări

1. Studii Economice, ediţia a II-a, Editura Librăriei „S. Samitca”, Craiova, 1882;

2. Memoriu asupra unor îmbunătăţiri economice de realizat în nordul României şi în special în Iaşi,Tipografia H. Goldner, Iaşi, 1887;

3. Situaţia financiară sub guvernul liberal în 1877, Bucureşti, Tipografia Carol Göbl, 1887;

4. Industria berei şi impozitul (în colaborare cu V.C. Buţureanu), Stabilimentul grafic I.V. Socec, Bucureşti, 1895;

5. Istoria Românilor din Dacia Traiană, în trei ediţii, ultima 8 volume, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1925-1930;

Prezentarea generală a operei

A.D. Xenopol, istoric, filosof şi economist, membru al unor prestigioase instituţii ştiinţifice naţionale şi străine, a fost autorul unei opere impresionante ca volum şi profunzime, rod al unei activităţi intense şi îndelungate. Prin studiile urmate şi-a dezvoltat o viziune largă pe care a utilizat-o, înainte de toate, pentru înţelegerea realităţilor româneşti. Pentru Xenopol existau două măsuri „care singure pot scăpa existenţa noastră”. El avea în vedere, pe de o parte, „lupta cu ţăriler acelea care ne-au lovit. Răspuns la măsuri arbitrare şi dăunătoare prin represalii egale”. Pe de altă parte, „ar trebui pusă baza unei dezvoltări industriale” [3, p.337].

La fel ca şi mulţi alţi oameni de cultură din secolul al XIX-lea din România, Xenopol a explorat şi domeniul economic, îndreptânduşi atenţia asupra celor mai dificile probleme ale producţiei naţionale şi comerţului. Reântors în ţară după 1871, Xenopol se interesează şi cunoaşte ideile economice susţinute de Dionisie Pop Marţian, care, în linii mari, corespundeau cu cele ale lui Fr. List şi H.C. Carey, şi i-a cunoştinţă cu o serie de probleme de interes vital ale economiei româneşti, pe baza cărora enunţă mai multe idei cu privire la direcţia ce trebuia dată dezvoltării economice a României. Studiază curentele de opinii şi faptele economice din ţara noastră iar pe această bază îşi precizează propriile convingeri şi poziţii. Ele apar treptat, în articolele, studiile şi lucrările pe care le publică sau în unele discursuri şi conferinţe pe care le ţine. Conţinutul acestora ne oferă o imagine clară asupra concepţiilor sale faţă de diversele probleme economice cu care se confrunta ţara noastră.

Opera lui Xenopol ne dezvăluie, deopotrivă, gânditorul şi spiritul sintetic, cât şi eruditul cu merite importante în elucidarea unor aspecte diverse ale istoriei noastre, privită în contextul ei universal. A lăsat lucrări fundamentale nu numai de istorie generală, dar şi de teorie a istoriei, istorie politică (între care o istorie a partidelor politice în România) şi de istorie economică concretă.

Valoare adăugată a operei

Naţionalismul economic

Alexandru D. Xenopol tratează în lucrările sale cu caracter economic multiple probleme legate de orientarea dezvoltării economice a României în anii de după proclamarea independenţei. Prezintă interes deosebit prin punctele de vedere înaintate pe care le cuprinde şi prin soluţiile pe care le-a formulat, în special, cele care se referă la problemele dezvoltării economice moderne a României.

Semnificativ este faptul că primul său studiu scris la Berlin şi publicat în „Convorbiri literare” (1868) are drept temă cultura naţională şi porneşte de la ideea că „orice pas pe calea propăşirii nu poate avea însemnătate pentru noi decât în măsura în care reflectează asupra naţionalităţii noastre” [3,p.337].

Idei noi în politica industrială naţională

Ceea ce îi particularizează locul în mişcarea de idei a acestui secol a fost poziţia sa în problema dezvoltării industriale. „Studiile economice” reprezintă principala lucrare economică considerată drept „o carte tezistă” despre necesitatea dezvoltării unei industrii naţionale într-o ţară agrară rămasă în urma nivelului modern de dezvoltare a societăţii. Costin Murgescu considera această lucrare drept „prima schiţă a unei teorii a creşterii economice în condiţiile României capitaliste” [3,p.333]. Plasându-se pe poziţia unor economişti ca D.P. Marţian, B.P. Haşdeu, P.S. Aurelian, A.D. Xenopol a dat în multe privinţe şi în special pe direcţia dezvoltării industriei naţionale soluţii mult mai cuprinzătoare şi realiste. Mai clar decât mulţi dintre economiştii noştri din vremea sa, prezintă starea de înapoiere. Dacă în perioada 1879 – 1882 era adeptul unui program de dezvoltare a industriei având la bază industria mare, în perioada 1895 – 1896 insista pe dezvoltarea industriilor agricole, apreciind că „în ele şi numai în ele stă viitorul ţării noastre” [4,p.35].

Evidenţierea veridică a stării economiei, ca punct de plecare pentru politica de industrializare

Mai clar decât mulţi dintre economiştii noştri din vremea sa, prezintă starea de înapoiere conomică în care se găsea România în acea perioadă şi problemele complexe pe care le ridica începuturile dezvoltării noastre capitaliste. El nu s-a mulţumit să evidenţieze neajunsurile multiple pe care le avea România de pe urma stadiului de ţară agricolă, să analizeze faptele din care rezulta acesta, ci a căutat să combată orientarea care pleda în favoarea menţinerii ţării noastre în această stare, denunţând pericolul grav ce-l reprezenta, care, după expresia, sa ameninţa chiar viaţa şi existenţa noastră.

Idei privind dezvoltarea complexă a economiei naţionale

Preocupat de dezvoltarea noastră economică, Xenopol şi-a concentrat atenţia în opera sa economică, pe trei direcţii:

1. Prezentarea riscurilor menţinerii României în situaţia de ţară agrară;

2. Necesitatea unei politici de sprijinire a dezvoltării industriale;

3. Eliminarea rămăşiţelor feudale şi dezvoltarea capitalistă a agriculturii.

În acest sens, evidenţiază principalele pericole la care va fi expusă o ţară curat agricolă: 1 – va vinde ieftin şi va cumpăra scump bunurile necesare ; 2 – va fi expusă funcţionarismului “ luptei înverşunate dintre partide şi falsificării democraţiei; 3 – reducerea populaţiei [4, p.81 - 84].

Teoria dependenţei ţărilor agrare faţă de cele industriale prin comerţ exterior

În „Studii economice”, Xenopol a formulat teoria ce va cunoaşte o largă circulaţie în literatura economică de mai târziu şi anume teoria dependenţei ţărilor agrare faţă de cele industriale prin comerţul exterior. Deşi elementele acestei teorii le întâlnim şi până la el sau în epoca sa, prima ei formulare mai îngrijită o găsim în această lucrare. Demonstraţia sa se bazează pe două probleme de bază:

1. categoriile valorice din procesul schimbului internaţional;

2. diviziunea mondială a muncii.

Schimburile comerciale dintre ţările agrare şi cele industriale sunt neechivalente sub raport valoric. Deşi, Xenopol n-a fost nici primul, nici singurul dintre economiştii români din secolul al XIX-lea care a căutat să arate dezavantajele ţării noastre de pe urma caracterului ei de "eminamente agrară", nici unul nu a reuşit să pună în evidenţă mai pregnant aceste neajunsuri şi să pledeze cu argumente temeinice pentru încurajarea dezvoltării industriei naţionale. Cauzele schimburilor neechivalente le descoperă în diferenţele dintre productivitatea şi calitatea muncii. Deosebirea pe care o face între „munca brută” şi „munca fină” se sprijină pe teoria valorii muncă. Diferenţa faţă de teoria clasică era determinată doar de particularităţile limbajului folosit. În ceea ce priveşte a doua problemă, respectiv diviziunea mondială a muncii, în deplin acord cu economiştii clasici, Xenopol recunoaşte existenţa unor diferenţe în nivelul de dezvoltare a diviziunii muncii între ţări, dar spre deosebire de aceştia la el explicaţia acestora era căutată în istoria ţărilor şi nu în natura însăşi. Deosebirea faţă de teoria clasică consta, în opinia sa, că diferenţele de nivel de dezvoltare a diviziunii muncii între ţări nu reprezintă un avantaj pentru toate ţările, ci, dimpotrivă, pentru unele dintre ele, respectiv pentru acelea cum era şi România, în care aceasta era slab dezvoltată, erau net dezavantajoase.

Schimburile neechivalente dintre ţările agrare şi cele industriale

Pentru a dovedi că ţara noastră este o ţară agricolă, Xenopol analizează structura exporturilor şi importurilor, cu date statistice din anul 1872, arătând că importăm prin excelenţă bunuri industriale şi exportăm bunuri agricole şi materii prime. Pe baza acestor date, el stabileşte dezavantajele României în urma schimburilor de neechivalenţe cu ţările industriale. Situaţia de ţară agricolă, spunea el, ducea ţara noastră „la starea de semicolonie” condamnată să vândă ieftin şi să cumpere scump şi la dependenţă economică faţă de străinătate. O ţară agricolă ca a noastră oferea la export „cantităţi enorme de muncă brută” şi nu primea în schimb, prin importul de produse industriale „decât o câtime foarte mică de muncă inteligentă” [4, p.48 - 49].

Trebuie menţionat că argumentarea lui Xenopol privind schimburile neechivalente, se întâlneşte după primul război mondial la Mihail Manoilescu în lucrarea acestuia cu largă circulaţie internaţională „Théorie du protectionism et de l'echange international”. Deşi Manoilescu nu aminteşte de Xenopol în lucrarea sa, e greu de presupus că nu a cunoscut operele sale.

Adept al sistemului protecţionist

Pentru încurajarea dezvoltării industriale, Xenopol militează pentru intervenţia statului în favoarea unui sistem protecţionist. Demonstrează că, în majoritatea ţărilor industriale din Europa de Vest, dezvoltarea economică nu s-a făcut de la sine ci prin intervenţia şi sprijinul direct al statului. "Oamenii mari ai tuturor timpurilor – scria el – au găsit în acel sistem mijlocul de a ridica puterile productive ale naţiunilor"[4, p.53]. Datorită poziţiei politice internaţionale a României, Xenopol a sesizat faptul că ţara noastră nu va putea recurge la protecţia externă pe calea taxelor vamale, ci trebuia acordată importanţă specială protecţiei interne printr-un regim preferenţial industriei naţionale.

Importanţa factorului uman în procesul dezvoltării economice

În procesul emancipării noastre economice Xenopol a acordat o mare importanţă factorului uman. Împotriva lui Malthus, el pornea de la ideea că „tocmai acele state sunt mai civilizate, acelea care se bucură de o bunăstare mai deosebită în care populaţia e mai deasă”[5, p.53]. Raportat la epoca respectivă aprecierea este realistă întrucât începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi până la începutul secolului al XX-lea populaţia ţărilor dezvoltate a crescut într-un ritm mai mare decât în ţările slab dezvoltate, corelaţia demoeconomică având o formă pozitivă, creşterea populaţiei fiind mai rapidă atunci şi acolo unde procesul de dezvoltare economică a fost mai intens. Nu pune problema factorului uman numai sub aspect cantitativ şi ci calitativ, întrucât dezvoltarea industrială cerea acea, „muncă fină, inteligentă”.

Contribuţii la istoriografia economico-socială

Timp de aproape un deceniu eforturile lui Xenopol au fost concentrate pentru pregătirea şi publicarea unei lucrări ce ne lipsea şi care avea să fie Istoria românilor din Dacia Traiană, în şase volume (Iaşi, 1888 – 1893). Ce-i drept, o sinteză mergând până în anul 1739 realizase Gh. Şincai, dar Hronica eruditului cărturar transilvănean, rămasă multă vreme în manuscrise, se limita la o expunere strict cronologică, improprie unei interpretări mai largi şi includerii acelor domenii ale vieţii sociale pentru care timpul aduce dimensiuni diferite. Istoria lui Xenopol poate fi, astfel, considerată o premieră a istoriografiei noastre. Pentru prima dată este expusă istoria tuturor românilor până la Unirea din 1859. Deşi politicul apare în prim plan, un rol important este rezervat factorului social, economic şi cultural. Sinteza a fost completată ulterior cu două volume privind Domnia lui Cuza Vodă (1903), integrate în ediţia revăzută de autor şi publicată postum (1925 – 1930). O ediţie în limba franceză, în două volume, a apărut la Paris ( Histoire des Roumains de la Dacie Traiane depuis des origines jusqu'a l'Union des Principautés en 1859) în 1896, fiind prefaţată elogios de cunoscutul istoric Alfred Rambaud şi premiată, la propunerea acestuia, de Academia Franceză.

Prestigiul internaţional

Xenopol s-a bucurat de multă preţuire din partea specialiştilor străini. A colaborat la diferite reviste, printre altele la prestigioasele „Revue Historique” şi „Revue Critique”, a participat la diferite reuniuni internaţionale, a făcut expuneri la Sorbona, fiind primul istoric român invitat să colaboreze la o sinteză – cunoscuta Histoire générale, publicată sub redacţia lui E. Lavisse şi A. Rambaud.

Prestigiul internaţional al lui Xenopol a sporit prin preocupările sale pe teoria istoriei. A fost printre puţinii marii istorici ai vremii care s-a apropiat de problemele filosofice ale disciplinei sale. Preocupările în acest domeniu au fost sintetizate în Principiile fundamentale ale istoriei (1899) şi dezvoltate în Teoria istoriei (1908), ambele apărute mai întâi în limba franceză, la Paris.

A fost membru al unor prestigioase instituţii ştiinţifice străine, printre altele Académie de Sciences Morales et Politiques din Paris, Societatea de arheologie din Bruxelles, Institutul Internaţional de Sociologie ş.a.